Draga mamica,
Imi aduc aminte si acum de perioada in care mi-am dus copilul la gradinita pentru prima oara! Avea 3 ani si era foaaaarte ” mamos”, daca pot spune asa. Fiind singurul copil in familie, avand si bunicii aproape, toti ii faceam toate poftele. El canta si noi dansam! Cateodata dansam pe rand ( ma laud eu…), cateodata impreuna…. Ce sa mai, ne juca pe degete cum vroia el! Si, pentru ca se obisnuise sa primeasca mai tot timpul ceea ce- si dorea, devenise foarte egoist. Cu toate ca ii spuneam mereu ca este frumos sa imparta jucariile si cu alti copii ( in parc sau cei care veneau in vizita la el), ca este frumos sa se joace in echipa si sa lase si pe alti copii sa fie ” sefi”, si muuulte altele, parca vorbeam cu peretii! Bineinteles, el nu avea absolut nicio vina. Acesta era comportamentul pe care noi, familia, il “antrenasem”. Asa ca, am luat hotararea sa- l duc la gradinita. Am plecat in recunoastere, iar in ziua in care m- am dus sa fac inscrierea l- am luat cu mine. Era luna mai, afara era cald, in curte aveau si un topogan… Copiii se jucau in curte si l- au invitat si pe el in jocul lor. Chiar ma mai linistisem putin, vazand ca se integrase repede si frumos! Dupa o perioada de trei luni, in care i- am tot povestit despre gradinita, cat este de frumos, ca va petrece timpul cu copiii, se va juca, va invata lucruri noi, iata ca a sosit momentul mult asteptat!
Insa, surpriza! Cand si- a dat seama ca mami nu va sta cu el, nu se va juca cu el si nu va invata lucruri noi impreuna cu el, a inceput tragedia! Se tinea de gatul meu si, plangand, imi spunea ” mami, nu ma lasa aici!”. Mai, mai ca voiam sa fac cale intoarsa! Degeaba imi spunea mie doamna educatoare ca in cinci minute va si uita ca a plans si ca se va juca linistit si fericit, ca eu tot ce- mi doream era sa- mi iau copilul si sa il duc acasa! Dupa scena aceasta care a durat vreo cinci minute( insa mie mi s- a parut o eternitate) a reusit sa- l ia si sa-l duca in clasa. De aici a inceput tragedia pentru mine! Ma simteam atat de vinovata…. M- am urcat in masina si cred ca am stat in fata gradinitei vreo ora, pana cand am primit un mesaj ca totul este in ordine, ca a mancat, si ca, in acel moment, se juca cu ceilalti copii. O parte din mine nu prea credea, la cum facuse dimineata, insa am hotarat sa plec unde aveam treaba, sa- mi ocup timpul pana cand il luam de la gradinita. Pentru ca nu prea credeam acel mesaj, ma asteptam sa- l gasesc umflat de plans! Si, ce sa vezi! Inca o surpriza pentru mine! Copilul meu se juca afara impreuna cu ceilalti copii si radea cat il tinea gura! Veselie, bucurie pe el cat casa! Iti dai seama ca m- am bucurat pentru el si, sincera sa fiu, si pentru mine! Parca se mai dizolvase putin din sentimentul de vinovatie! A doua zi dimineata, insa, aceeasi scena! N-am mai ramas la poarta o ora, ci doar… 45 de minute. Si asa am tinut-o toata saptamana! Bineinteles, cu cat zilele treceau cu atat timpul pe care eu il petreceam in fata gradinitei se micsora! In toata aceasta saptamana mi- am dat seama ca pentru mine a fost mult mai dificila ” despartirea” decat pentru el. El, dupa cinci minute de plans, se comporta ca si cum nu s- ar fi intamplat nimic, iar eu, dupa cele 5 minute de plans ale lui, imi faceam tot felul de scenarii pana ma duceam sa- l iau. Asta pentru ca mintea adultilor este antrenata sa ” despice firul in patru”, pe cand mintea copiilor este atat de pura!
Ti- am povestit aceasta saptamana din viata mea de mamica ca sa stii, ca inteleg perfect ce simti cand iti aduci copilul la gradinita! De aceea, educatoarea te va tine la curent, cu tot ce face copilasul tau. Iti va trimite si cateva poze cu diversele activitati pe care le face, pentru a face trecerea mai usoara pentru tine in aceasta prima saptamana.
In incheiere, sfatul meu pentru tine( daca-mi permiti) este sa gandesti pozitiv! Aminteste- ti ca legatura intre tine si copilul tau este foarte puternica si emotiile tale le simte si el la nivel subtil. Si, in afara de asta,perioada din gradinita este o etapa importanta in evolutia copilului, nu-i asa?
Te imbratisez cu drag,
Gabi
Si povestea mea este una de succes, dar de-abia dupa ce am trecut printr-un episod horro.
Din pacate mai sunt gradinite unde copilul este preluat de la usa, plangand evident, iar intrarea mamei, bunicii este interzisa : “Ca plange mai rau daca va vede” (zau?) si ca se supara doamna directoare daca vede parinti pe coridor….(intamplare pe pielea mea si a piticului meu la o gradi particulara). Cand a intrat bunica la pransz- pana atunci statuse in curte- copilul era vanat de plans. Nu se oprise nici o secunda.
Si am incercat si la stat – sectorul 4, asta dupa ce am reusit sa gasesc un loc (ca nu de nebuna ma dusesem la gradi particulara, desi, din fericire, imi permit). Acolo doamnele au fost mai ok, s-au purtat frumos, pana s-a acomodat prichindelul ii aratau pe geam ca bunica nu a plecat departe, e in curte, si usor s-a obisnuit. Dar din saptamana a doua, am constatat ca erau 46 de copilasi !!!!! si o singura doamna de obicei. Ce-a de-a doua nu mai venise. Draguta, rabdatoare, dar la numarul asta coplesitor de copii cat ar fi rezistat (ca doamnele ingrijitoare- ajutoare de baza, dragute si ele, dar nu erau educatoare ce Doamne iarta-ma).
Ei bine, de-abia a treia incercare a fost castigatoare: la “o alta gradinita particulara”, unde mi s-a raspuns tuturor cerintele mele ca parinte si ale puiului meu, care a simtit din prima ca vrea sa ramana acolo (si copiii simt cel mai bine unde sunt doriti, asta ar trebui sa fie primul nostru semnal). Si acum suntem in al doilea an (si ultimul) de gradi si nu s-a intamplat sa fie o zi in care sa zica ca nu vrea sa mearga.