- Vârsta: 2 – 3 ani
- Capacitate grupă: 12 copii
- Tarif recomandat:
La cunoașterea mediului: observăm, citim imagini, ne jucăm și învățam despre: grădiniță, familie, corpul uman, fructe, legume, anotimpuri, meserii, mijloace de transport, animale de la fermă.
În cadrul activităților matematice: ne jucăm cu obiecte, culori primare (roșu, galben și albastru), jetoane, alcătuim șiruri și grupe de obiecte și astfel formăm primele noțiuni matematice.
Educarea limbajului are ca obiective principale: pronunțarea corectă a sunetelor limbii române, îmbogățirea vocabularului și exprimarea corectă în propoziții; aceste obiective se realizează în cadrul activităților de: memorizare, lecturi după imagini, povesti illustrate, jocuri didactice.
În cadrul activităților estetic – creative: copiii vor învăța primele cântecele și vor dansa pe ritmul lor, vor picta cu degețelele, vor învăța culorile sau vor modela cu plastilină și lut.
Jocurile motrice din cadrul activităților fizice vor conduce la o mai bună coordonare motorie, la învățarea schemei.
Friendly
Locație și atmosfera prietenoasă, aproape ca acasă.
Autorizații
Suntem autorizați ARACIP, DSV, DSP. Oferim standarde educaționale înalte și de siguranță.
Experiență
Personalul este calificat și cu experiență în educație și învățământ.
Loc de joacă
Locație și atmosfera prietenoasă, aproape ca acasă.
Educație
Conceptul adoptat de noi este “Educație prin joacă” .
Lecții
Temele pentru acasă, realizate sub îndrumarea învățătorilor, beneficiază de explicații suplimentare.
